Sari la conținut

Termeni si conditii

Prin folosirea site-ului și a platformei online, BENEFICIARUL acceptă oferta de servicii și produsele digitale puse la dispoziție la adresa academy.bytecode.ro, precum și prezentul set de Termeni și Condiții.


I. PĂRȚILE ACORDULUI

  1. PRESTATORUL, reprezentat prin:

BYTECODE DEV SRL
CUI 37654446
Sediu: DRUMUL VALEA DOFTANEI 83A, SC.B, ET.1, AP.7, CAMERA 1, SECTOR 6, BUCUREȘTI

și

  1. BENEFICIARUL, persoana fizică sau juridică care achiziționează online ebook-uri, cursuri, acces în comunitate sau abonamente puse la dispoziție de către PRESTATOR.

Părțile sunt denumite în continuare colectiv “Părțile” și individual “Partea”.

Luând în considerare că:

  • PRESTATORUL pune la dispoziția BENEFICIARULUI produse și servicii digitale constând în ebook-uri, cursuri, acces la platformă educațională sau acces pe bază de abonament într-o comunitate privată;

  • BENEFICIARUL dorește achiziționarea acestor produse și servicii digitale;

părțile convin să încheie prezentul acord în următoarele condiții.


II. OBIECTUL ACORDULUI

  1. Obiectul îl reprezintă comercializarea online de către PRESTATOR a ebook-urilor, cursurilor, accesului educațional online, precum și accesului la comunitate, abonamente și alte servicii digitale prezentate în platforma academy.bytecode.ro.

  2. Achiziția unui produs digital sau a unui abonament prin intermediul site-ului reprezintă Contractul dintre Părți, începând din momentul confirmării plății.


III. DURATA ACORDULUI

  1. Acordul intră în vigoare din momentul achiziției de către BENEFICIAR a produsului digital sau accesului (ebook, curs sau abonament) și încetează:

  • la expirarea perioadei de acces comunicată pentru produsul achiziționat;

  • prin reziliere conform termenilor contractuali;

  • prin neplata abonamentului în cazul accesului recurent.


IV. PREȚUL ACORDULUI ȘI MODALITĂȚI DE PLATĂ

  1. Prețurile produselor digitale, cursurilor și abonamentelor sunt afișate clar pe paginile dedicate fiecărui produs pe site-ul academy.bytecode.ro.

  2. Plata se poate realiza online cu card, prin transfer bancar sau ordin de plată. Produsele digitale se achită integral la plasarea comenzii.

  3. Pentru abonamente, plățile se repetă automat conform intervalului afișat (lunar, anual sau alt interval comunicat în pagina de produs), iar accesul se menține atât timp cât plățile sunt efectuate la zi.

  4. Factura fiscală se emite după confirmarea plății către PRESTATOR.

  5. Toate plățile efectuate pentru ebook-uri, cursuri sau abonamente activate nu se returnează, deoarece produsele digitale sunt livrate imediat sau accesul este oferit instant.

  6. În cazul neachitării la termen, PRESTATORUL este absolvit de obligația acordării accesului la platformă, curs, ebook sau comunitate până la achitarea sumelor restante.


V. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

PRESTATORUL se obligă:

  1. Să ofere BENEFICIARULUI acces digital la ebook-uri, cursuri, platforma de învățare sau comunitate, conform descrierilor afișate în paginile de vânzare.

  2. Să furnizeze accesul la materialele educaționale în format video, text, PDF sau orice alte resurse incluse în produsul achiziționat.

  3. În cazul cursurilor live, dacă BENEFICIARUL nu poate participa, PRESTATORUL furnizează înregistrări ale sesiunilor.

  4. Să ofere suport limitat sau comunitar, în funcție de produsul achiziționat, conform descrierilor din paginile de vânzare.

  5. Să poată modifica conținutul, structura, organizarea sesiunilor, materialelor și platformei, fără obligația de notificare în avans, cu menținerea accesului promis BENEFICIARULUI.


BENEFICIARUL se obligă:

  1. Să achite prețul pentru produsele digitale sau abonamentele contractate, conform termenelor stabilite.

  2. Să nu pună la dispoziția niciunui terț ebook-urile, cursurile, materialele educaționale, conținutul intern al platformei, accesul în comunitate sau orice alt material livrat de PRESTATOR, în format digital sau fizic, fie cu titlu gratuit, fie oneros.

  3. Să respecte drepturile de autor și proprietatea intelectuală a PRESTATORULUI asupra materialelor furnizate.

  4. Să respecte regulile de comunicare sau conduită în grupurile private, dacă are acces la acestea.

  5. Să accepte că accesul poate fi suspendat sau șters unilateral în caz de limbaj licențios, abuz, nerespectarea regulilor interne sau distribuirea neautorizată a materialelor.

  6. BENEFICIARUL își dă acordul ca PRESTATORUL să folosească testimonialele, feedback-ul, rezultatele sale, mesajele voluntare, precum și imaginea sa în cadrul materialelor video de promovare, în orice mediu (site, social media, email, platformă, campanii de marketing), fără nicio obligație financiară către BENEFICIAR.

  7. BENEFICIARUL își dă acordul pentru filmare, fotografiere sau înregistrare în cadrul evenimentelor live sau online, cu cesiunea exclusivă către PRESTATOR a drepturilor de utilizare, reproducere și promovare a materialelor, fără limită teritorială sau temporală.

  8. BENEFICIARUL poate primi comunicări comerciale despre cursuri, comunități, ebook-uri și produse auxiliare, cu drept permanent de dezabonare.


VI. RĂSPUNDERE

  1. Fiecare parte răspunde pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul acord.

  2. Acceptarea termenilor se confirmă prin bifarea checkbox-ului din site, prin trimiterea comenzii sau prin efectuarea plății online.

  3. Utilizarea continuă a site-ului și platformei echivalează cu acceptarea modificărilor aduse Termenilor și Condițiilor.

  4. În caz de redistribuire neautorizată a ebook-urilor, cursurilor sau materialelor puse la dispoziție de PRESTATOR, BENEFICIARUL datorează daune interese către PRESTATOR de minimum 5.000 EUR pentru fiecare încălcare.

  5. PRESTATORUL nu garantează rezultate financiare, profesionale sau personale, indiferent de informațiile, tehnicile sau strategiile prezentate în materialele digitale.


VII. CLAUZA DE CONFIDENȚIALITATE

  1. BENEFICIARUL se obligă să păstreze confidențialitatea informațiilor, datelor, resurselor sau materialelor obținute în cadrul cursurilor, platformei sau grupurilor private pentru o perioadă de 10 ani.

  2. Informațiile confidențiale includ planuri, procese, modele, strategii, resurse educaționale, date ale clienților, documente interne, structuri și elemente organizaționale ale PRESTATORULUI.

  3. BENEFICIARUL utilizează informațiile confidențiale doar în scopul personal de învățare și nu le transmite terților.

  4. Orice încălcare a obligației de confidențialitate dă dreptul PRESTATORULUI să solicite despăgubiri proporționale cu prejudiciul produs.


VIII. CLAUZĂ DE NECONCURENȚĂ

  1. BENEFICIARUL nu poate crea cursuri identice sau similare, nu poate revinde materialele, nu poate folosi structuri educaționale, metodologii sau programe ale PRESTATORULUI pentru instruire publică, contra cost sau gratuit.

  2. În caz de încălcare, BENEFICIARUL datorează daune interese de minimum 30.000 EUR, cu posibilitatea de despăgubire integrală dacă prejudiciul real este mai mare.


IX. ÎNCETAREA ACORDULUI

  1. Acordul încetează prin ajungerea la termen, neplată, reziliere de plin drept sau prin acordul scris al părților.

  2. Neplata abonamentului sau încălcarea obligațiilor dă dreptul PRESTATORULUI să suspende accesul imediat.

  3. Rezilierea nu conferă drept de restituire pentru produsele digitale deja livrate sau perioade de abonament deja începute.


X. POLITICA DE RETUR / ANULARE

  1. Ebook-urile, materialele digitale descărcabile, cursurile și accesul în comunitate sunt produse livrate digital și devin nereturnabile din momentul activării accesului sau descărcării.

  2. Dacă BENEFICIARUL se retrage sau decide să înceteze utilizarea, sumele achitate nu se restituie.

  3. Abonamentele pot fi anulate oricând, dar sumele achitate pentru perioade deja începute nu se rambursează.


XI. FORȚA MAJORĂ

Aplicabil conform Codului Civil. Nicio parte nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor dacă este generată de un eveniment extern imprevizibil.


XII. CLAUZE SUPLIMENTARE

  1. BENEFICIARUL nu poate cesiona accesul, contul, materialele și drepturile sale fără acordul scris al PRESTATORULUI.

  2. PRESTATORUL poate modifica unilateral termenii, conținutul sau structura materialelor, menținând accesul acordat BENEFICIARULUI.


XIII. DOCUMENTELE ACORDULUI

  1. Prezentul set de Termeni și Condiții.

  2. Orice informație publicată pe academy.bytecode.ro.


XIV. LITIGII

  1. Litigiile se soluționează pe cale amiabilă.

  2. În caz contrar, litigiile se soluționează la instanțele competente din România.


CLAUZE FINALE

  • Termenii se completează cu legislația din România.

  • Orice comunicare poate fi transmisă prin email.

  • Continuarea utilizării platformei reprezintă acceptarea prezentului acord.